Principalele obiective ale ICTM, după cum sunt cuprinse în Statutul de funcționare, sunt:

  1. Sprijinirea și încurajarea depunerii de proiecte de cercetare în competiții naționale și internaâionale ale cadrelor didactice, doctoranzilor, masteranzilor și studenților UAT, precum și a unor colaboratori de la universități și institute naționale și internaționale;
  2. Stimularea și promovarea valorilor naționale ale culturii și artei;
  3. Descoperirea unor bunuri culturale și informații, relevante pentru domeniul de cercetare, valorificarea și promovarea acestora;
  4. Creșterea calității cercetării științifice prin creșterea numărului de colaborări cu universități și institute naționale și internaționale;
  5. Inițierea și sprijinirea de activități de informare în beneficiul specialiștilor în domeniu și a publicului larg;
  6. Sprijin profesional și consiliere în beneficiul cercetărtorilor, cadrelor didactice și studenților;
  7. Diseminarea internațională a rezultatelor cercetărilor;
  8. Sprijinirea activității educaționale teatrale prin participare la elaborarea materialelor didactice și consiliere;
  9. Activități editoriale – cărți, periodice, alte tipărituri, publicații digitale;
  10. Organizarea de cursuri de perfecționare.